USR vrea alocarea de fonduri pentru construcția de noi penitenciare: PSD să sprijine inițiativa

USR vrea alocarea de fonduri pentru construcția de noi penitenciare: PSD să sprijine inițiativa
Publicat: 18/01/2017, 12:43
Actualizat: 03/04/2019, 15:22

„Noi considerăm că soluția este contruirea de noi penitenciare și pentru asta USR va propune un amendament la legea bugetului național pentru alocarea de resurse în vederea contruirii de noi penitenciare și le solicităm celor de la PSD să sprijine acest amendament dacă doresc într-adevăr să rezolve această problemă”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean.

Silviu Dehelean a afirmat că scopul PSD nu este cel al grațierii, ci al aministiei, pentru că aministia este cea care înlătură răspunderea penală și îndepărtează măsurile luate de sistemul de justiție.

„Acest fapt rezultă din urgența cu care s-a încercat promovarea acestor acte normative și din lipsa totală de transparență cu care s-a lucrat. În al doilea rând, o formă de aministie poate fi realizată și prin dezincriminare și s-ar părea că această dezincriminare se duce în zona infracțiunilor de serviciu unde se desfășoară activitatea infracțională sau nelegală a membrilor de partid sau a acelor apropiați partidului”, a spus Dehelean.

Deputatul USR a susținut că astfel de măsuri se justifică, afirmând că aproximativ 50% din cei eliberați se întorc într-un termen relativ scurt în închisoare și în această perioadă criminaliatea crește, potrivit experienței pe care au avut-o alte state.

Cât privește timpul necesar construirii unor penitenciare, liderul USR a afirmat că se pot folosi inclusi spațiile dezafectate al Ministerului Apărării.

„Colegii dumnealor, domnii Ponta și Șova, spuneau că putem să construim și autostrada Pitești-Sibiu în trei ani. Un penitenciar se construiește mult mai repede. Este o chestiune foarte serioasă. Există unități care aparțin Ministerului Apărării, care sunt dezafectate… Dacă vrem să găsim o soluție pentru suprapopularea penitenciarelor putem să o găsim și o putem aplica într-un timp rezonabil. De altfel, numărul de deținuți din penitenciare este într-o ușoară scădere, în ultimii doi ani, așa cum se vede din statisticile oficiale”, a spus Nicușor Dan, solicitat să comenteze declarația ministrului Justiției care a afirmat că este nevoie de cinci ani pentru a construi un nou penitenciar.

Deputatul USR Bogdan Rodeanu a afirmat că propunerea PSD ar trebui să conducă la eliberarea tuturor deținuților care au pedepse până în cinci ani, indiferent de forma și de gravitatea faptei care a condus la această pedeapsă, tâlhărie, corupție, omor.

„Conform statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor pe primul semestru al anului 2016, numărul deținuților care erau în sistem, a celor care aveau încadrare de până la un an era undeva la 2,5%, la 2 ani, 10,08%. Dacă stâm și analizăm afirmațiile domnului ministru care a spus pe data de 17 că sistemul este încărcat la o capacitate de 150%, propunerea PSD ar trebui să conducă direct la o eliberare a tuturor celor care au pedepse până în cinci ani, indiferent de forma și de gravitatea faptei care a condus la această pedeapsă, tâlhărie, corupție, omor”, a spus Bogdan Rodeanu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...